Proiectul de la Severin a ademenit în această iarnă mai mulți fotbaliști, încrezători că la gruparea de la malul Dunării se va naște o mare echipă, care să înlocuiască bătălia pentru evitarea retrogradării cu ambițiile europene. Deocamdată, severinenii se zbat în continuare în subsolul clasamentului, iar câțiva dintre jucătorii care au venit în valuri la gruparea din Liga I nu își găsesc locul și și-au manifestat dorința de a se transfera în altă parte, pentru că nu prind nici în aceste condiții un tricou de titular.
Doi dintre aceștia sunt italienii Antonio Stelitano și Francesco Calcagno, ale căror cazuri sunt dezbătute de site-ul calciomercato.com. Sicilienii, cu experiență prin ligile a treia și a patra din Peninsulă, au dat probe în perioada de pregătiri din intersezon și au rămas la Severin la echipa a doua a clubului, cu speranța că pe viitor se va apela la serviciile lor și la prima echipă.
Acum, Stelitano și Calcagno ar vrea să plece de la Severin, după ce au fost trimiși la echipa a doua a clubului și pentru că, după cum scriu italienii, „aceștia și-au dat seama că echipa nu este nici ea ferită de problemele financiare”. Un alt italian, Filippo Cunsolo (foto), venit din liga a treia elvețiană în lotul de 15 jucători testați de severineni, a plecat imediat după ce a văzut că nu i se garantează un post de titular.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER